Acasă > Ne implicăm > Despre ecologie
 

Despre ecologie



 
Termenul de ecologie s-a impus în atenţia opiniei publice occidentale mai ales dupã 1970, iar în Europa Centralã şi de Est cu precãdere în ultimul deceniu. O serie de evenimente cu un puternic impact social precum celebrele maree negre ori accidente nucleare în frunte cu cel de la Cernobâl (26 aprilie 1986) au zguduit din inerţie opinia publicã şi a introdus treptat ecologia în rândul preocupãrilor individului şi comunitãţilor. Se redescoperea astfel un concept şi un nume vechi de peste un secol. Crearea lui este atribuitã biologului german Ernst Haeckel (1834-1919), iar data de naştere 1866, pe când acesta funcţiona ca profesor la Universitatea din Sena. De altfel, prima sa menţiune cu valoare de certificat de naştere se gãseşte într-o notã din lucrarea “Generalle Morphologie der Organismen” (Berlin, 1866), sub forma: “…sekologie… ştiinţa economiei, modului de viaţã, a raporturilor vitale eterne reciproce ale organismelor, etc.”
 
Definiţia sa, cuprinsã în aceeaşi lucrare care a lansat termenul şi conform cãruia “Prin ecologie înţelegem totalitatea ştiinţei relaţiilor organismului cu mediul, în sens larg toate condiţiile de existenţã”, constituie şi în prezent fundamentul definiţiilor acestei ramuri ale biologiei.
 
Nãscutã ca o ramurã a biologiei, nimeni nu prevestea ecologiei un strãlucit viitor social. Dar, treptat implicaţiile sale s-au diversificat, amplificat şi complicat. Studiind echilibrele naturale, ecologiştii au prevãzut degradarea lor treptatã; dupã câteva decenii, dezvoltarea societãţilor industriale a modificat profund mediul planetar. Apariţia şi amplificarea poluãrilor, dispariţia unor specii, afirmarea problemelor globale ş.a., au fost semnele evidente ale unei crize ecologice profunde.
 
Concluzia relevatã tot de ecologie este şi ea fundamentalã: omul nu poate sã acţioneze la nesfârşit asupra mediului sãu fãrã a pune în discuţie ruperea absolutã a echilibrelor ecologice esenţiale. Pe aceastã cale s-a impus o altã noţiune – problemã cheie a lumii contemporane: protecţia mediului.
 
Trecerea ecologiei de la stadiul de simplã disciplinã ştiinţificã la cea de problemã a conştiinţei comune, naţionalã şi internaţionalã cu expresii corespunzãtoare la nivelul teoriei şi acţiunii militante reprezintã una din marile cuceriri ale secolului XX.
 
Primele dovezi ale reciclării datează din 400 Î.H., când cenuşa, uneltele agricole şi obiectele ceramice erau prelucrate şi refolosite.
 

  • Austria este ţara care reciclează cea mai mare cantitate de deşeuri. 60% din totalul de gunoi este prelucrată şi refolosită.
  • Reciclarea este reglementată prin lege în Japonia şi e general acceptată de toţi locuitorii.
  • Cea mai mare cantitate de gunoi pe cap de locuitor este înregistrată în SUA: peste 2 kg pe zi.
  • O cutie de aluminiu reciclată asigură energie cât pentru o oră de funcţionare a televizorului. 350.000 de cutii din aluminiu sunt produse în fiecare minut în toată lumea.
  • Dacă toate ziarele ar fi reciclate, am salva 250.000.000 de copaci în fiecare an.
  • Un recipient din sticlă se descompune în natură în peste 4.000 de ani.
  • Un singur litru de ulei de motor poate contamina peste 2.000.000 de litri de apă.
  • Cel mai ridicat punct din Ohio este Muntele Rumpke, ce măsoară aproape 320 metri şi este un munte de gunoaie.
  • Prima casă din PET-uri umplute cu lut a fost construită în America Centrală. Familia a utilizat 8.000 de PET-uri, iar arhitecţii au asigurat-o că locuinţa este mai eficientă din punct de vedere energetic decât dacă ar fi fost construită din cărămizi din argilă.